Big Bang reloaded


Centrul European de Cercetare Nucleara (CERN) va incerca pe 30 martie sa recreeze Big Bang-ul, explozia aflata la originea Universului, cu ajutorul celui mai mare accelerator de particule din lume LHC (Large Hadron Collider) au anuntat in aceasta marti specialistii acestei institutii. Acceleratorul este inca in faza de testare, si se va incerca recreearea Big Bang-ului  la 100 de metri adancime, la periferia orasului Geneva, sub frontiera dintre Franta si Elvetia.

„Cu două fascicule (care pleacă din puncte opuse pentru a se ciocni, ) de 3,5 tetraelectronvolţi (TeV), suntem pe punctul de a lansa programul de cercetări fizice al LHC”, a declarat Steve Myere, responsabil cu programul de accelerare a particulelor. „Reglarea celor două fascicule este o provocare în sine: este ca şi cum ai lansa ace de pe ambele maluri ale Atlanticului, pentru ca acestea să se lovească deasupra oceanului”, a adăugat acelaşi specialist.

Cercetatorii vor incerca sa identifice bosonii Higgs, particule subatomice, instabile numite si „ale lui Dumnezeu”, esentiale pentru intelegerea fizicii actuale, pe care multi le-au studiat fara sa le fi vazut vreodata.

De asemenea, specialiştii vor să studieze supersimetria, un concept care permite explicarea uneia dintre cele mai bizare descoperiri din ultimii ani, aceea că materia vizibilă nu reprezintă decât 4% din Univers. Materia neagră (23%) şi energia neagră (73%) împart restul. Cercetătorii de la CERN vor, de asemenea, să studieze misterele materiei şi anti-materiei. Aflat într-un tunel de 27 de kilometri, la 100 de metri adâncime sub graniţa franco-elveţiană, LHC foloseşte circa 1.200 de magneţi superconductori pentru a dirija razele de protoni şi pentru a le face să circule în interiorul tunelului cu viteza luminii. În plus, în anumite regiuni ale tunelului, razele de protoni intră în coliziune cu energii enorme.

In locurile in care au loc ciocnirile se afla aparatura speciala care masoara interactiunea razelor de protoni pentru a descoperi informatii care ar putea impinge mai departe frontierele cunoasterii. Cei 4 detectori principali din cadrul LHC sunt: Atlas, Compact Muon Solenoid(CMS), Alice si LHCb. Atlas şi CMS sunt detectori multifuncţionali, în timp ce Alice şi LHCb sunt proiectaţi pentru cercetări ştiinţifice specifice. Acceleratorul de particule a fost închis în perioada de Crăciun, la scurt timp după ce a stabilit un record în ceea ce priveşte cea mai mare energie a particulelor înregistrată vreodată.

„LHC a devenit, astăzi (30 noiembrie 2009,), cel mai puternic accelerator de particule, după ce a accelerat cele două fascicule de protoni la o energie de 1,18 teraelectronvolţi (TeV), la primele ore ale dimineţii”, potrivit comunicatului emis de CERN la momentul recordului.

Acum ramane de vazut ce reusita vor inregistra pe 30 martie.

Anunțuri

2 comentarii

  1. romania inedit · Martie 24, 2010

    Eu cred ca astia au tocat banii degeaba !

  2. Elementul · Martie 24, 2010

    Yeah…….bullshit again and again and again….. daca e cv care ar trebui sa stim …ar fi faptul ca multe chestii pe care le aflam sunt doar de umplutura….sa tina taranu la distanta ….. Si ce ar fi trebuit sa stim de fapt e ca Armata are totul si stie totul inaintea noastra….. Noi o sa aflam adevaratul scop al proiectului peste vreo 20 de ani … daca mai suntem 😉 ……Oricum din nou omenirea demonstreaza ca este experta in cheltuirea banilor si a timpului pe niste chestii care momentan nu ar trebui sa ne intereseze….. Ma doare chiar undeva cum s-a facut universul atata timp cat probabil o sa mor mai repede din cauza chimicalelor din mancaruri etc……

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s